Creatorii Serialului GAME OF THRONES Vor Dezvolta O Serie De Noi Filme STAR WARS.

Cei de la Lucasfim, ne anunţă oficial că cei doi creatori ai serialului Game Of Thrones, David Benioff și D.B. Weiss, vor scrie și vor produce o nouă serie de filme plasate în Universul Star Wars. Aceste noi filme, vor fi separate atât de saga episodică Skywalker, cât și de trilogia recent anunțată ce va fi dezvoltată de către regizorul Rian Johnson, scenaristul şi regizorul ultimului film din această epopee spaţială, Star Wars: The Last Jedi.

„David și Dan, sunt unii dintre cei mai buni cineaşti şi scenarişti ce lucrează în ziua de astăzi”, a spus Kathleen Kennedy, președintele Lucasfilm. „Priceperea lor în crearea unor personaje complexe sau adâncimea cu care crează poveşti și extind bogăția mitologiei, cu siguranţă îi vor împinge cu îndrăzneală în universul Star Wars, în moduri pe care le găsesc incredibil de interesante”. „În vara anului 1977 am călătorit într-o galaxie foarte îndepărtată, la care tot visăm de atunci „, a declarat Benioff și Weiss într-o declarație comună. „Suntem onorați de această ocazie şi probabil puțin îngroziţi de responsabilitate. Suntem destul de entuziasmați să începem de îndată ce sezonul final al serialului Game Of Thrones este complet”.

Boss-ul de la Disney, Bob Iger, a oferit câteva actualizări cu privire la noul proiect, explicând că Lucasfilm, a purtat discuții cu cei doi cineaşti de ceva timp și că în ciuda acreditărilor lor ca creatori ai unuia dintre cele mai de succes seriale TV din toate timpurile, nu au avut niciodată un interes în a se ocupa de un nou serial, fie el şi Star Wars. În schimb, cei doi, vor să se concentrează pe un moment anume din mitologia Star Wars, pentru a realiza o serie de filme noi.

Ai o parere referitoare la articol? Spune-ne-o si noua!

filme filme online